Autostrada Transilvania are nevoie de REPARAȚII pentru că fierul pilonilor a ruginit

18 mar

Autostrada Transilvania nu a fost dată în folosință și deja are nevoie de reparații, pentru că a ruginit fierul beton din pilonii dintre Suplacu de Barcău şi Borş. 

 

Lucrările s-au oprit acum circa 8 ani, iar fierul pilonilor a ruginit, astfel că acum este nevoie de reverificarea structurilor de rezistenţă.

 

Secțiunea 3C Suplacu de Barcău - Borş a Autostrăzii Transilvania are 70 de kilometri și așteaptă de aproape 10 ani reluarea lucrărilor. Dacă Guvernul ar investi circa 1,2 miliarde de lei, lucrările ar putea fi terminate până la jumătatea anului viitor.

 

Specialiştii în construcţii sunt de părere că timpul curge în defavoarea tronsonului bihorean de autostradă.

 

”Conform normelor tehnice, nu se recomandă ca fierul să fie expus intemperiilor, cu excepția faptului dacă acesta a fost conservat. Se pot chiar rupe construcţiile din fier, deci nu există o siguranță a acestora din punct de vedere tehnic, a calculelor care s-a făcut privind rezistența”, explică Ioan Mintaș, proprietarul unei firme de construcții, conform Digi24.ro.

 

”Structurile de rezistență care sunt deja construite nu sunt păzite, dar nu există nici riscul de a fi descompletate”, consideră  Ioan Chiş, viceprimarul comunei Sârbi.

 

Inginerii vor trebui să verifice gradul de rezistență a structurilor metalice.

 

Acest tronson, care putea fi terminat de ani de zile, este vital pentru autostradă, pentru că va permite legarea de autostrada adusă de Ungaria până la graniță.

 

Ştiri de Cluj